Eco-anxietatea în rândul tinerilor poate însemna teamă, furie, tristețe, vinovăție sau neputință în fața schimbărilor climatice. Pentru unele persoane, aceste emoții influențează somnul, concentrarea, planurile profesionale și chiar decizia de a avea copii.
Cercetătoarele Emma Lawrance și Jessica Newberry Le Vay, de la Imperial College London, au explicat pentru Anadolu Agency că anxietatea climatică este, în general, o reacție de înțeles la o amenințare reală, nu dovada automată a unei afecțiuni psihice. Ea poate deveni însă problematică atunci când afectează constant activitățile zilnice și capacitatea persoanei de a funcționa.
Tinerii sunt expuși atât informațiilor despre încălzirea globală, cât și efectelor directe ale fenomenului: temperaturi extreme, incendii de vegetație, secetă, inundații și degradarea ecosistemelor.
Pentru mulți dintre ei, neliniștea este amplificată de impresia că autoritățile și adulții cu putere de decizie nu acționează suficient de repede.
Ce este eco-anxietatea
Eco-anxietatea, numită și anxietate climatică, descrie suferința emoțională provocată de schimbările climatice și de degradarea mediului.
Ea poate include:
- frică privind viitorul;
- tristețe pentru pierderea naturii;
- furie față de lipsa măsurilor politice;
- vinovăție legată de propriul consum;
- sentimentul că acțiunile individuale nu sunt suficiente;
- teamă pentru siguranța familiei și a comunității.
UNICEF explică faptul că anxietatea climatică trebuie înțeleasă atât prin raportare la schimbările observate în mediul înconjurător, cât și la reacția societății. Pentru tineri, lipsa de acțiune a persoanelor și instituțiilor care pot interveni poate fi uneori mai greu de suportat decât amenințarea climatică în sine.
Termenul nu reprezintă, de unul singur, un diagnostic medical oficial. O persoană poate simți îngrijorare, furie sau tristețe fără să aibă o tulburare de anxietate.
Emoțiile devin un motiv serios de îngrijorare atunci când sunt intense, persistente și încep să afecteze somnul, alimentația, școala, munca, relațiile sau activitățile obișnuite.
Trei din patru tineri spun că viitorul îi sperie
Una dintre cele mai ample cercetări privind anxietatea climatică a inclus 10.000 de persoane cu vârste între 16 și 25 de ani din zece țări: Australia, Brazilia, Finlanda, Franța, India, Nigeria, Filipine, Portugalia, Regatul Unit și Statele Unite.
Studiul, publicat în 2021 în The Lancet Planetary Health, a constatat că aproape 60% dintre participanți erau foarte sau extrem de îngrijorați de schimbările climatice. Aproximativ 75% considerau că viitorul este înfricoșător, iar 45% spuneau că sentimentele legate de climă le afectau negativ viața de zi cu zi.
Participanții au raportat emoții precum tristețe, teamă, anxietate, furie, neputință, lipsă de speranță și vinovăție.
Aproximativ 64% considerau că guvernele nu fac suficient pentru evitarea unei catastrofe climatice și că preocupările tinerilor nu sunt tratate cu seriozitate.
Cercetarea arată o asociere între anxietatea climatică și percepția asupra lipsei de acțiune guvernamentală. Fiind un sondaj, ea nu poate demonstra că o singură cauză produce toate dificultățile psihologice raportate de participanți.
De ce tinerii sunt atât de afectați
Tinerii vor trăi mai mult timp cu efectele schimbărilor climatice decât generațiile aflate acum la maturitate.
Ei trebuie să ia decizii despre educație, carieră, locuință și familie într-un context în care riscurile climatice sunt tot mai vizibile.
Unii se întreabă dacă domeniul profesional ales va mai fi stabil peste câteva decenii. Alții se tem că nu își vor permite o locuință într-un oraș afectat de temperaturi extreme, lipsa apei sau costuri ridicate pentru energie.
Cercetătorii citați de Anadolu arată că unii tineri pun sub semnul întrebării inclusiv decizia de a avea copii, deoarece nu știu în ce condiții climatice va trăi generația următoare.
Aceste preocupări nu apar doar în urma știrilor. Mulți tineri au trecut deja prin valuri de căldură, incendii, inundații sau secetă.
Cei care au trăit direct un dezastru climatic ori locuiesc în regiuni vulnerabile tind să raporteze niveluri mai ridicate de anxietate.
Copiii sunt expuși tot mai mult temperaturilor extreme
Anadolu citează date UNICEF potrivit cărora aproximativ 1,5 miliarde de copii se confruntă cu valuri de căldură tot mai severe, iar 1,2 miliarde sunt expuși căldurii extreme.
Aceste cifre descriu expunerea la riscuri climatice, nu numărul copiilor care au eco-anxietate.
Temperaturile extreme pot afecta sănătatea fizică, somnul, capacitatea de concentrare și participarea la școală. În comunitățile fără locuințe bine izolate, aer condiționat sau spații verzi, efectele sunt mai puternice.
Copiii care au asistat la distrugerea produsă de incendii, inundații sau secetă se pot teme că evenimentul va avea loc din nou.
UNICEF explică faptul că impactul psihologic poate fi direct, prin pierderea casei sau expunerea la un dezastru, dar și indirect, prin vizionarea repetată a imaginilor și relatărilor despre astfel de evenimente.
Eco-anxietatea nu este trăită la fel de toată lumea
Criza climatică afectează diferit persoanele și comunitățile.
Un tânăr care locuiește într-o casă sigură, are acces la servicii medicale și dispune de resurse pentru a se muta poate gestiona mai ușor un eveniment climatic extrem.
Pentru o persoană dintr-o comunitate săracă, o inundație sau o secetă poate însemna pierderea locuinței, întreruperea studiilor și dispariția veniturilor familiei.
Cercetările citate de Anadolu indică niveluri mai ridicate de anxietate climatică în regiunile vulnerabile și în rândul persoanelor care au trecut deja prin evenimente extreme. În Filipine, efectele au fost mai puternice pentru locuitorii comunităților sărace și pentru cei care trăiau în locuințe mai puțin sigure.
Studiul global publicat în The Lancet Planetary Health a găsit cele mai ridicate niveluri de teamă în Filipine. Aproximativ 92% dintre participanții filipinezi considerau că viitorul este înfricoșător. În Finlanda, unde procentul a fost cel mai redus dintre cele zece țări analizate, aceeași opinie era împărtășită de 56% dintre respondenți.
Când îngrijorarea începe să afecteze viața zilnică
Teama privind clima poate deveni copleșitoare atunci când o persoană urmărește constant informații alarmante, dar nu vede nicio posibilitate de acțiune.
Printre semnalele care arată că este necesar sprijin suplimentar se pot număra:
- dificultăți persistente de somn;
- atacuri de panică;
- imposibilitatea de a se concentra;
- evitarea școlii sau a activităților;
- retragerea din relațiile sociale;
- senzația constantă că viitorul nu mai are sens;
- imposibilitatea de a lua decizii;
- stări depresive sau anxioase persistente.
Organizația Mondială a Sănătății recunoaște schimbările climatice drept un risc pentru sănătatea mintală și bunăstarea psihosocială. Efectele pot varia de la suferință emoțională și anxietate până la depresie, doliu complicat sau tulburări produse de experiențe traumatice.
Aceste simptome pot avea și alte cauze. O evaluare corectă trebuie realizată de un psiholog, psihoterapeut sau medic, nu pe baza unui test găsit online.
Teama poate duce la acțiune sau la blocaj
Eco-anxietatea nu produce întotdeauna retragere.
Pentru unele persoane, emoțiile devin o motivație pentru implicarea în proiecte de mediu, schimbarea obiceiurilor sau participarea civică.
Alte persoane ajung însă la ceea ce este numit uneori „eco-paralizie”: sentimentul că problema este atât de mare încât orice acțiune pare inutilă.
În această stare, persoana poate evita complet subiectul, poate renunța la planurile pe termen lung sau poate consuma compulsiv știri climatice fără să poată trece la o acțiune concretă.
Diferența este influențată de sprijinul social și de sentimentul că există lucruri realiste care pot fi făcute.
O acțiune locală nu rezolvă singură schimbările climatice, dar poate reduce izolarea și poate reda persoanei sentimentul că participă la o comunitate.
Cum poate fi gestionată eco-anxietatea
UNICEF recomandă recunoașterea emoțiilor, fără minimalizarea lor și fără expunerea continuă la scenarii catastrofale.
Un prim pas este limitarea consumului compulsiv de știri. Informarea poate fi făcută din surse credibile, în anumite momente ale zilei, fără verificarea permanentă a rețelelor sociale.
Discuțiile cu prietenii, familia, profesorii sau alte persoane preocupate de mediu pot reduce sentimentul de izolare.
Activitățile cu rezultate vizibile pot fi mai utile decât obiectivele imposibil de măsurat. Un tânăr se poate implica într-o inițiativă locală de plantare, protejare a spațiilor verzi, reducere a risipei sau educație climatică.
Este important ca întreaga responsabilitate să nu fie transferată asupra individului. Reciclarea și reducerea consumului au valoare, dar schimbările climatice necesită și politici publice, investiții și acțiuni din partea companiilor și guvernelor.
Tânărul nu trebuie făcut să se simtă vinovat pentru o criză produsă de sisteme economice și decizii colective pe care nu le controlează singur.
Ce pot face părinții și profesorii
Adulții nu ar trebui să răspundă unei temeri reale prin afirmații precum „nu ai de ce să te îngrijorezi” sau „lucrurile nu sunt atât de grave”.
O asemenea reacție îl poate face pe tânăr să simtă că preocupările sale nu sunt înțelese.
Este mai util ca adultul să recunoască problema și să discute diferența dintre riscurile reale, scenariile posibile și imaginile exagerate distribuite online.
Profesorii pot integra educația climatică fără să transmită ideea că viitorul este inevitabil distrus. Elevii au nevoie să înțeleagă atât riscurile, cât și soluțiile tehnologice, sociale și politice disponibile.
Informația trebuie adaptată vârstei. Copiii mici nu au nevoie de detalii grafice sau de scenarii pe care nu le pot procesa, ci de explicații simple și de sentimentul că adulții lucrează pentru protejarea lor.
Lipsa de acțiune a guvernelor produce o parte din suferință
Participanții la cercetarea globală nu au raportat doar teamă față de fenomenele climatice. Mulți au spus că se simt abandonați sau trădați de autorități.
Această dimensiune este importantă deoarece arată că eco-anxietatea nu poate fi tratată exclusiv ca o problemă individuală.
Un psiholog poate ajuta o persoană să gestioneze emoțiile, dar nu poate opri singur temperaturile extreme, incendiile sau pierderea locuințelor.
Politicile de reducere a emisiilor, adaptarea orașelor, protejarea comunităților vulnerabile și comunicarea publică sinceră pot reduce atât riscurile fizice, cât și sentimentul de neputință.
OMS recomandă includerea sănătății mintale în politicile privind schimbările climatice, deoarece comunitățile expuse fenomenelor extreme au nevoie și de sprijin psihosocial, nu doar de reconstrucție materială.
De ce contează subiectul pentru tinerii din România
Tinerii din România se confruntă tot mai des cu veri foarte calde, episoade de secetă, furtuni, inundații și degradarea unor spații naturale.
Pentru elevi și studenți, temperaturile ridicate pot afecta somnul, transportul și capacitatea de a învăța. Cei care locuiesc în clădiri prost izolate sau în localități fără suficientă infrastructură verde sunt mai vulnerabili.
Anxietatea poate fi accentuată și de informațiile contradictorii din spațiul public. Unele mesaje neagă complet problema, iar altele prezintă fiecare eveniment drept dovada unui colaps inevitabil.
Tinerii au nevoie de explicații bazate pe date, de educație climatică și de posibilitatea de a participa la deciziile care le afectează comunitățile.
Eco-anxietatea nu trebuie ridiculizată, dar nici transformată automat într-o boală. Ea poate fi o reacție firească la o amenințare reală. Sprijinul devine necesar când frica blochează viața zilnică și face imposibilă imaginarea unui viitor.
Gestionarea anxietății și acțiunea climatică trebuie să meargă împreună. Tinerilor nu le poate fi cerut doar să se calmeze, în timp ce problemele care le provoacă teama sunt ignorate.