Centrele de date în spațiu încep să treacă din categoria ideilor SF în cea a proiectelor pe care companii și investitori sunt dispuși să cheltuiască bani reali. Explozia inteligenței artificiale cere cantități uriașe de electricitate și tot mai multă infrastructură, iar Google, SpaceX și startup-uri specializate analizează o soluție radicală: mutarea unei părți din puterea de calcul pe orbită, unde energia solară poate fi disponibilă aproape permanent. Tehnologia promite avantaje uriașe, dar vine cu probleme la fel de mari, de la costuri și răcirea cipurilor până la deșeuri spațiale și riscul de a transforma cerul nopții.
Sună absurd la prima vedere.
Construim centre de date uriașe pe Pământ pentru a alimenta inteligența artificială.
Acestea au nevoie de cantități enorme de electricitate.
Cererea continuă să crească.
Iar una dintre soluțiile discutate acum în industria tech este:
dacă energia devine problema, de ce să nu mutăm calculatoarele mai aproape de cea mai mare sursă de energie din Sistemul Solar?
Soarele.
În spațiu, panourile solare nu au nori deasupra lor, nu ocupă teren și, pe anumite orbite, pot beneficia de lumină aproape continuă.
Ideea este suficient de serioasă încât Google să lucreze deja la un proiect experimental, SpaceX să propună o constelație uriașă de sateliți pentru AI, iar investitorii să pompeze sute de milioane de dolari în startup-uri care vor să construiască infrastructură de calcul orbitală.
Centre de date în spațiu pentru AI: de ce apare ideea acum
Inteligența artificială are o problemă fizică pe care niciun algoritm nu o poate elimina complet:
are nevoie de computere. Foarte multe computere.
Modelele AI sunt antrenate și operate pe infrastructuri formate din mii de acceleratoare specializate, precum GPU-uri și TPU-uri.
Acestea consumă electricitate și produc căldură.
Pe măsură ce modelele devin mai mari și numărul utilizatorilor crește, companiile au nevoie de capacități suplimentare de calcul.
Asta înseamnă centre de date noi.
Centrele respective au nevoie de energie.
Au nevoie de teren.
Au nevoie de conexiuni la rețele electrice.
Au nevoie de infrastructură pentru răcire.
Iar construirea lor începe să provoace opoziție în unele comunități.
Materialul publicat pe 7 septembrie de Digi24, care preia o analiză Christian Science Monitor, arată că această combinație de probleme îi determină pe antreprenori și investitori să privească tot mai serios către spațiu.
Google are deja Project Suncatcher
Unul dintre cele mai importante proiecte vine chiar de la Google.
Compania a prezentat în noiembrie 2025 Project Suncatcher, un proiect de cercetare prin care vrea să studieze posibilitatea construirii unei infrastructuri AI scalabile în spațiu.
Conceptul presupune constelații compacte de sateliți alimentați cu energie solară.
La bordul lor s-ar afla TPU-uri Google, cipurile specializate dezvoltate de companie pentru sarcini de inteligență artificială.
Sateliții ar comunica între ei prin conexiuni optice.
Practic, în loc să construiești o hală uriașă plină de servere pe Pământ, ai distribui infrastructura de calcul între mai mulți sateliți care lucrează împreună.
Google spune că, pe o orbită potrivită, un panou solar poate fi de până la opt ori mai productiv decât pe Pământ și poate produce energie aproape continuu.
Asta ar reduce inclusiv nevoia unor baterii foarte mari.
Două prototipuri Google ar putea ajunge în spațiu în 2027
Project Suncatcher nu este doar o imagine conceptuală.
Google și-a propus o primă misiune experimentală împreună cu Planet.
Planul este ca două prototipuri de sateliți să fie lansate la începutul anului 2027.
Scopul nu este construirea imediată a unui centru de date gigantic.
Compania vrea mai întâi să testeze câteva dintre problemele fundamentale:
cum funcționează hardware-ul AI în spațiu;
cum rezistă cipurile la radiații;
cum comunică sateliții între ei;
cât de stabile pot fi constelațiile;
cum poate fi distribuită o sarcină AI între mai multe unități aflate pe orbită.
Google a demonstrat deja în laborator o conexiune optică de 800 Gbps în fiecare direcție, adică 1,6 Tbps în total, folosind o singură pereche de transceivere.
Pentru un adevărat centru de date orbital, însă, ar fi necesare legături de ordinul zecilor de terabiți pe secundă.
Și Elon Musk vrea centre de date AI în spațiu
SpaceX are planuri și mai ambițioase.
În ianuarie 2026, compania a cerut autorității americane FCC aprobarea pentru o constelație de sateliți alimentați cu energie solară și destinați infrastructurii AI.
Cifra maximă din documentație este greu de ignorat:
până la un milion de sateliți.
Asta nu înseamnă că SpaceX va lansa efectiv un milion.
Companiile de sateliți solicită uneori aprobări pentru constelații mult mai mari decât cele pe care ajung să le construiască, pentru a păstra flexibilitate tehnică.
Dar dimensiunea propunerii arată cât de mare este ambiția.
SpaceX susține că accesul aproape permanent la energie solară ar putea permite infrastructurii orbitale să reducă unele dintre constrângerile energetice ale centrelor de date terestre.
Un singur satelit ar putea consuma cât un rack AI uriaș
SpaceX a oferit în iunie și câteva indicii despre modul în care vede tehnologia.
Primul său satelit AI propus ar urma să genereze aproximativ 150 kW putere de vârf și aproximativ 120 kW pentru calcul susținut.
Elon Musk a comparat această capacitate cu un singur rack Nvidia GB300, care poate ajunge la aproximativ 140 kW la vârf.
Ideea SpaceX este să transforme sateliții în noduri de calcul.
Mii sau, eventual, mult mai mulți astfel de sateliți ar putea lucra împreună.
Primele demonstrații ale infrastructurii AI orbitale sunt vizate pentru 2027, iar o desfășurare mai amplă ar putea începe ulterior dacă tehnologia și economia proiectului funcționează.
Startup-urile primesc deja sute de milioane de dolari
Un alt semn că ideea începe să fie tratată serios vine din investiții.
Starcloud, un startup specializat în centre de date orbitale, a anunțat pe 21 august că a atras 250 de milioane de dolari.
Evaluarea companiei a ajuns la aproximativ 2,3 miliarde de dolari.
Cu numai câteva luni înainte, în martie, compania fusese evaluată la aproximativ 1,1 miliarde.
Starcloud analizează o constelație de zeci de mii de sateliți pentru sarcini AI și a lucrat la proiecte împreună cu companii importante din industria tehnologică.
Așadar, nu mai avem doar câțiva ingineri care discută o idee într-un laborator.
Există capital de risc, companii evaluate la miliarde și proiecte concrete.
Marele avantaj: Soarele
Argumentul principal pentru centrele de date spațiale este energia.
Pe Pământ, un parc solar are o limită evidentă.
Noaptea nu produce.
Norii reduc producția.
Atmosfera absoarbe o parte din energie.
Este nevoie de teren.
Iar energia trebuie transportată către centrul de date.
Pe anumite orbite, un satelit poate fi expus la lumina solară aproape permanent.
Energia ar fi produsă direct lângă calculatoare.
Teoretic, asta ar putea elimina o parte dintre limitările infrastructurii energetice terestre.
Există și un alt avantaj.
Centrele de date AI intră deja în competiție pentru electricitate cu alte industrii și cu populația.
Dacă o parte a infrastructurii ar putea fi construită în afara Pământului, presiunea asupra rețelelor electrice ar putea fi redusă.
Cel puțin în teorie.
Dar cum răcești un centru de date în spațiu?
Aici apare unul dintre paradoxurile proiectului.
În spațiu este foarte frig.
Dar asta nu înseamnă că răcirea unui computer este simplă.
Pe Pământ, căldura poate fi transferată către aer sau apă.
În vid nu există aer care să preia căldura.
Un centru de date orbital trebuie să elimine energia termică în principal prin radiație.
Asta necesită radiatoare și sisteme termice proiectate special.
Cu cât puterea de calcul crește, cu atât crește și cantitatea de căldură care trebuie eliminată.
Google recunoaște că managementul termic este una dintre provocările majore ale Project Suncatcher.
A doua problemă: nu poți chema tehnicianul
Un server se strică într-un centru de date din România.
Un tehnician îl poate înlocui.
Un GPU cedează.
Poate fi schimbat.
Apare o generație nouă de cipuri.
Compania poate moderniza infrastructura.
În spațiu, toate aceste operațiuni devin mult mai dificile.
Trimiterea unui kilogram pe orbită costă bani.
Repararea echipamentelor este complicată.
Upgrade-urile sunt dificile.
Iar hardware-ul trebuie să reziste radiațiilor.
Reuters a comparat problema cu experimentul Microsoft privind centrele de date submarine.
Microsoft a demonstrat că infrastructura subacvatică putea funcționa tehnic, dar proiectul a fost abandonat deoarece economia și cererea nu justificau dezvoltarea sa.
În spațiu, dificultatea este și mai mare.
Ce faci cu zeci de mii de sateliți când nu mai funcționează?
Aceasta poate deveni una dintre cele mai importante probleme.
Dacă infrastructura orbitală AI va ajunge vreodată la scara imaginată de susținătorii săi, numărul sateliților ar putea crește dramatic.
Mai mulți sateliți înseamnă:
mai multe riscuri de coliziune;
mai multe deșeuri spațiale;
mai multă aglomerație orbitală;
mai multe obiecte care trebuie scoase din orbită la finalul vieții.
Government Accountability Office din SUA a avertizat că extinderea constelațiilor poate afecta cercetarea astronomică și poate crește riscul producerii de deșeuri spațiale.
Iar piesele care reintră în atmosferă nu dispar obligatoriu complet.
Unele componente pot ajunge înapoi pe Pământ dacă nu ard integral.
Cerul nopții ar putea deveni și mai luminos
Există și o problemă pe care o poate vedea literalmente oricine ridică privirea.
Lumina.
Astronomii avertizează deja asupra efectelor constelațiilor mari de sateliți asupra observațiilor.
Centrele de date orbitale ar putea amplifica fenomenul.
Grupuri de mediu au cerut FCC să analizeze inclusiv efectele unei eventuale constelații SpaceX asupra luminii artificiale nocturne.
Îngrijorările nu se limitează la faptul că vom vedea mai multe puncte luminoase pe cer.
Organizațiile cer evaluarea posibilelor efecte asupra oamenilor, plantelor și animalelor, precum și asupra păsărilor migratoare care folosesc semnale naturale pentru orientare.
SpaceX a recunoscut în documentele prezentate autorităților că nu a dezvoltat încă toate tehnicile avansate necesare pentru reducerea luminozității sistemului propus.
Există și problema mediului
La prima vedere, mutarea centrelor de date în spațiu pare o soluție ecologică.
Nu mai ocupi teren.
Folosești energia solară.
Reduci presiunea asupra rețelelor electrice.
Poți reduce necesarul unor sisteme terestre de răcire.
Dar infrastructura trebuie mai întâi construită și lansată.
Asta înseamnă rachete.
Sateliți.
Materii prime.
Înlocuirea echipamentelor.
Reintrări în atmosferă.
Și eventual zeci de mii sau sute de mii de obiecte suplimentare pe orbită.
O coaliție de organizații de mediu, printre care Earthjustice și Public Employees for Environmental Responsibility, a cerut FCC o evaluare completă a efectelor de mediu ale propunerii SpaceX.
Printre problemele care ar trebui analizate se numără inclusiv posibilele efecte asupra stratosferei și stratului de ozon.
De ce nu construim pur și simplu mai multe centre de date pe Pământ?
Pentru moment, exact asta fac companiile.
Centrele de date orbitale nu sunt pe punctul de a înlocui infrastructura terestră.
Wall Street rămâne sceptic că economia proiectelor spațiale va deveni competitivă suficient de repede.
Costurile de lansare trebuie să continue să scadă.
Hardware-ul trebuie să devină mai rezistent.
Comunicațiile orbitale trebuie să ofere viteze uriașe.
Răcirea trebuie rezolvată.
Fiabilitatea trebuie demonstrată.
Iar întregul sistem trebuie să fie mai avantajos decât construirea unui alt centru de date pe Pământ.
Deocamdată, aceasta este o listă foarte lungă de condiții.
Totuși, Google vrea să afle dacă poate funcționa
Poate cea mai importantă diferență dintre această idee și multe alte concepte futuriste este că există deja un calendar experimental.
Google vrea să trimită hardware-ul în spațiu.
SpaceX pregătește propria infrastructură.
Startup-urile strâng capital.
Investitorii finanțează proiectele.
Asta nu garantează succesul.
Istoria tehnologiei este plină de idei care au funcționat în laborator, dar nu au devenit niciodată viabile comercial.
Însă în următorii câțiva ani ar trebui să aflăm dacă infrastructura AI orbitală poate trece primul test important:
poate funcționa tehnic la un cost care să aibă sens?
AI începe să schimbe chiar și locul în care construim computerele
Poate că aceasta este partea cea mai spectaculoasă a poveștii.
Inteligența artificială a început prin a schimba software-ul.
Apoi a schimbat cererea pentru cipuri.
Cererea pentru cipuri a schimbat centrele de date.
Centrele de date au început să schimbe cererea de electricitate.
Iar presiunea asupra energiei și infrastructurii îi face acum pe unii dintre cei mai mari jucători din tehnologie să privească dincolo de Pământ.
Deocamdată, aproape toată infrastructura AI rămâne la sol.
Și este foarte posibil ca economia să păstreze situația astfel mult timp.
Dar în 2027, dacă actualul calendar Google este respectat, două prototipuri Project Suncatcher ar trebui să ajungă pe orbită pentru a testa ideea.
Dacă experimentele funcționează și costurile lansărilor continuă să scadă, întrebarea ar putea să nu mai fie dacă putem pune putere de calcul AI în spațiu.
Va fi dacă merită să o facem.