În multe orașe din România, „implicarea tinerilor” apare mai ales în discursuri. În practică, tinerii sunt invitați rar să decidă, și mai rar să construiască ceva care să rămână. Tocmai de aceea, programul CIVICULT merită analizat nu ca inițiativă frumoasă, ci ca test de funcționare.
Peste 1.700 de tineri au fost implicați în ultimii ani în proiecte care leagă cultura de civism și ideile de acțiune locală. Întrebarea importantă nu este câți au participat, ci ce tip de implicare s-a produs.
Ce face diferit CIVICULT (dincolo de formulări elegante)
Programul nu pornește de la „tinerii trebuie educați”, ci de la o premisă mai incomodă pentru sistem:
tinerii pot schimba comunități dacă li se dă spațiu real de acțiune.
Concret, proiectele dezvoltate de participanți au vizat:
- revitalizarea unor spații culturale nefolosite,
- inițiative civice locale,
- dialog între tineri și administrație,
- folosirea culturii ca instrument de coeziune socială.
Nu vorbim despre activism de rețea socială, ci despre intervenții locale, cu obstacole reale și rezultate măsurabile.
De ce contează asta pentru tinerii din România
Pentru că una dintre marile probleme ale generației tinere nu este lipsa de interes, ci lipsa de canale funcționale. Mulți tineri:
- vor să se implice,
- au idei,
- dar nu știu unde, cum și cu cine.
CIVICULT funcționează ca o zonă intermediară între:
- dorința de implicare
și - realitatea birocratică a comunităților locale.
Această zonă lipsește aproape complet din politicile publice de tineret din România.
Cultura ca pretext, nu ca scop
Un aspect important: cultura nu este tratată ca „eveniment”, ci ca instrument.
- pentru dialog,
- pentru participare,
- pentru reconectarea tinerilor cu spațiul public.
Asta schimbă complet miza. Nu mai vorbim despre „consum cultural”, ci despre producere de sens comunitar.
Unde apare marea vulnerabilitate
Programe ca CIVICULT funcționează bine atât timp cât există finanțare și echipe dedicate. Problema apare după:
- ce se întâmplă cu tinerii implicați ulterior?
- cine preia proiectele?
- ce rămâne în comunitate după încheierea programului?
Fără continuitate instituțională, astfel de inițiative riscă să devină exerciții izolate de entuziasm, nu politici publice reale.
Ce ar trebui să învețe România din acest model
- Implicarea civică nu se predă, se practică
- Tinerii nu trebuie „consultați”, ci integrați în decizie
- Cultura poate fi un catalizator civic, nu doar un sector artistic
Dacă aceste lecții ar fi preluate sistemic, nu punctual, România ar putea transforma programele de tineret din „activități” în infrastructură socială.
Concluzie (fără idealizare)
1.700 de tineri implicați nu schimbă o țară.
Dar arată ce se poate întâmpla când tinerii nu sunt tratați ca decor.
CIVICULT demonstrează că problema României nu este lipsa de tineri activi, ci lipsa de cadre stabile în care activarea lor să conteze. Iar asta nu mai ține de tineri, ci de decidenți.