Jumătate dintre liceenii participanți la un studiu World Vision România spun că au nevoie de mai multe competențe practice pentru viața de adult, iar 36% își doresc experiențe directe precum stagii, voluntariat sau internshipuri. Cercetarea scoate în evidență și o diferență interesantă între dotarea școlilor și ceea ce ajunge efectiv la elevi: 79% dintre respondenți spun că au observat echipamente noi în școală, dar numai 18% declară că au participat la activități destinate dezvoltării competențelor digitale.
Studiul, prezentat pe 5 octombrie 2026, de Ziua Mondială a Profesorului, pune o întrebare care apare tot mai des în discuțiile despre educație:
cât de bine îi pregătește școala pe elevi nu doar pentru următorul test, ci pentru ceea ce urmează după terminarea ei?
Să își gestioneze banii.
Să decidă ce facultate sau meserie aleg.
Să își găsească primul job.
Să știe cum funcționează un interviu.
Să folosească tehnologia.
Să distingă informația bună de cea falsă.
Să știe unde să caute oportunități.
Pentru o parte importantă dintre elevii chestionați, exact aici mai este loc de îmbunătățire.
Jumătate dintre liceeni spun că au nevoie de competențe practice
Cercetarea World Vision România se numește „Participarea elevilor la programe de sprijin, experiența școlară și nevoile educaționale”.
A fost realizată în perioada mai–iunie 2026, pe 729 de respondenți din unități de învățământ preuniversitar de stat, atât din mediul urban, cât și rural.
Dintre participanți:
32% proveneau din ciclul primar;
38% din gimnaziu;
29% din liceu.
52% erau din urban și 48% din rural.
Pentru copiii din ciclul primar au răspuns părinții sau tutorii, în timp ce elevii de gimnaziu și liceu au completat direct chestionarul. Marja maximă teoretică de eroare indicată este de aproximativ ±3,7 puncte procentuale, la un nivel de încredere de 95%.
În cazul liceenilor, mesajul este foarte clar:
50% spun că au nevoie de dezvoltarea competențelor practice.
Iar 36% își doresc experiențe directe, precum stagii, voluntariat sau internshipuri.
Pentru un elev aflat la câteva luni sau câțiva ani de primul job, acestea sunt exact tipurile de experiențe care pot face trecerea dintre școală și viața profesională mai puțin abruptă.
Ce înseamnă, de fapt, „pregătire pentru viața reală”
La nivelul tuturor respondenților, cele mai frecvente nevoi pentru pregătirea vieții adulte sunt foarte concrete.
43% spun că au nevoie de competențe pentru viața de zi cu zi, inclusiv gestionarea banilor și luarea deciziilor.
39% menționează sprijin financiar.
31% vor mai multă consiliere și orientare în carieră.
29% cer stagii, voluntariat sau internshipuri.
24% vor mai multe informații despre oportunități educaționale și profesionale.
23% spun că au nevoie de sprijin emoțional sau psihologic.
Iar 21% indică dezvoltarea competențelor digitale.
Doar 13% spun că nu au nevoie de niciun sprijin suplimentar pentru pregătirea vieții adulte.
Imaginea care rezultă este diferită de ideea tradițională că școala trebuie doar să transmită conținut academic.
Elevii vor să știe și cum folosesc ceea ce învață după ce ies din clasă.
79% văd echipamente noi. Doar 18% spun că au participat la activități de competențe digitale
Aici apare una dintre cele mai interesante concluzii ale studiului.
79% dintre respondenți spun că au observat echipamente noi în școală.
56% menționează reparații sau corpuri noi de clădire.
48% spun că au observat laboratoare, ateliere sau alte spații speciale.
Dar numai 18% declară că au beneficiat de activități pentru dezvoltarea competențelor digitale.
Alți 21% spun că încă au nevoie de sprijin în această zonă.
Este tentant să rezumăm situația prin:
„avem tablete, dar nu știm să le folosim”.
Studiul nu demonstrează însă asta.
Autorii avertizează explicit că cele două procente măsoară lucruri diferite.
79% se referă la observarea echipamentelor.
18% se referă la participarea declarată la activități destinate dezvoltării competențelor digitale.
Nu știm din aceste cifre ce nivel real de competență digitală au elevii care au sau nu au participat la asemenea activități.
Dar diferența ridică o întrebare importantă:
ce se întâmplă după ce tehnologia ajunge în școală?
Un laptop într-un laborator nu produce automat competențe digitale
Comisia Europeană face exact această distincție în politicile sale privind educația digitală.
Faptul că tinerii folosesc telefoane, calculatoare și internet zilnic nu înseamnă automat că dezvoltă competențe digitale avansate.
La nivel european, datele ICILS arată că 43% dintre elevii evaluați au doar competențe digitale limitate. Uniunea Europeană și-a propus ca până în 2030 proporția elevilor de clasa a VIII-a cu rezultate slabe în alfabetizare informatică și informațională să scadă sub 15%.
Ce înseamnă competență digitală în 2026?
Nu doar să deschizi TikTok sau să scrii un document în Word.
Înseamnă să poți:
căuta informații eficient;
verifica sursele;
înțelege cum sunt folosite datele;
recunoaște dezinformarea;
folosi instrumentele AI în mod critic;
proteja date personale;
lucra cu instrumente digitale pentru a rezolva probleme.
Comisia Europeană include printre competențele esențiale chiar capacitatea de a distinge între fapte și informații false, gestionarea supraîncărcării informaționale și navigarea sigură online.
Așadar, dotarea este doar prima etapă.
Elevii spun că vor și alt mod de a învăța
Întrebarea din studiu nu s-a referit doar la viața după școală.
Participanții au fost întrebați și ce i-ar ajuta să învețe mai bine acum.
Răspunsurile sunt relevante:
43% vor explicații suplimentare sau meditații pentru materiile dificile;
38% vor mai mult sprijin și îndrumare din partea profesorilor;
29% cer activități mai interactive și aplicate;
28% vor materiale educaționale mai clare și mai practice;
27% cer acces mai bun la tehnologie;
25% și-ar dori un program de studiu mai flexibil sau adaptat.
21% spun că ar avea nevoie de sprijin emoțional pentru gestionarea stresului, iar 18% de ajutor în organizarea timpului și învățarea eficientă.
Numai 14% dintre respondenți spun că nu au dificultăți pentru care ar avea nevoie de sprijin.
La liceu se schimbă prioritățile
Studiul arată și o evoluție firească odată cu vârsta.
În ciclurile primar și gimnazial, elevii și familiile pun accent mai mare pe explicații suplimentare, activități remediale și sprijinul profesorilor.
La liceu, prioritățile se mută.
Apar:
viața profesională;
orientarea în carieră;
gestionarea stresului;
competențele practice;
stagii și internshipuri.
Este logic.
Un elev de clasa a IV-a are nevoie în primul rând să înțeleagă materia.
Un elev de clasa a XII-a trebuie să răspundă și la întrebări complet diferite:
Ce fac după Bac?
Ce facultate aleg?
Cum arată un CV?
Ce înseamnă un contract de muncă?
Cum mă pregătesc pentru un interviu?
Ce salariu pot cere?
Cum îmi administrez banii?
Ce competențe îmi cer angajatorii?
Școala este apreciată mai mult pentru rezultate decât pentru viitorul profesional
World Vision a cerut liceenilor și să evalueze diferite tipuri de sprijin.
Activitățile care contribuie la încrederea în sine primesc o medie de 7,76 din 10.
Contribuția la rezultatele școlare primește 7,42.
Dar când elevii evaluează sprijinul pentru:
clarificarea planului de viață
și
perspectivele de angajare,
scorul scade la 6,9 din 10 pentru ambele.
Nu este un scor catastrofal.
Dar diferența este relevantă.
Școala pare percepută mai puternic ca instituție care îi ajută pe copii să se descurce în școală decât ca loc care îi pregătește pentru pasul următor.
Consiliere există. Dar elevii spun că încă au nevoie de ea
55% dintre liceeni spun că au acces la consiliere și orientare în carieră.
La gimnaziu, procentul este de 49%.
Cu toate acestea, 31% dintre respondenți spun că au în continuare nevoie de consiliere și orientare, iar 18% ar dori acces la modele sau mentori.
Asta sugerează că simpla existență a unui serviciu nu înseamnă automat că nevoia elevului este acoperită.
Contează cât de des are acces la el.
Ce tip de informație primește.
Cât de personalizată este.
Și cât de aproape este de deciziile reale pe care trebuie să le ia.
Internshipul apare într-un moment în care primul job devine mai dificil
Dorința liceenilor pentru stagii și internshipuri este relevantă și prin prisma pieței muncii.
România are deja probleme serioase în tranziția dintre educație și angajare.
Raportul OECD Education at a Glance 2026 arată că, în 2025, unul din patru români de 25–34 de ani nu finalizase nivelul de învățământ secundar superior, de peste două ori mai mult decât media OECD. Persoanele cu nivel educațional redus au și un risc mai mare de șomaj și venituri mai mici.
În același timp, organizații precum World Vision derulează deja programe de practică. Un proiect realizat împreună cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași urmărește organizarea de stagii pentru 300 de studenți, alături de workshopuri și programe pentru competențe profesionale și transversale.
Problema ridicată de elevi este, așadar, foarte concretă:
prima experiență profesională ar putea începe înainte ca școala sau facultatea să se termine.
PISA măsoară deja ideea de „viață reală”
Este interesant că însăși filosofia evaluărilor internaționale se îndreaptă în această direcție.
OECD explică faptul că PISA nu urmărește doar câtă materie pot reproduce elevii de 15 ani.
Evaluarea încearcă să vadă cât de bine pot aceștia:
rezolva probleme complexe;
gândi critic;
comunica eficient;
și folosi ceea ce au învățat pentru provocări din viața reală.
Ideea este importantă.
Poți cunoaște o formulă.
Întrebarea este dacă știi când trebuie folosită.
Poți avea acces la un calculator.
Întrebarea este dacă știi cum să îl transformi într-un instrument pentru rezolvarea unei probleme.
Poți învăța o definiție economică.
Întrebarea este dacă înțelegi ce înseamnă dobânda când semnezi primul credit.
Ce ar putea însemna o școală „pentru viața reală”
Nu există o singură materie care să rezolve problema.
Probabil nici introducerea încă unei discipline obligatorii în orar nu ar fi suficientă.
Pregătirea practică poate apărea în multe forme:
educație financiară aplicată;
cum citești un contract;
cum faci un CV;
cum funcționează taxele;
cum te pregătești pentru un interviu;
cum verifici o informație;
cum folosești AI responsabil;
cum lucrezi într-o echipă;
cum gestionezi un proiect;
cum iei o decizie;
cum cauți oportunități de studiu sau muncă;
stagii în companii, instituții publice sau ONG-uri.
O parte dintre acestea pot fi integrate în materiile existente.
Altele pot veni prin consiliere, proiecte sau colaborări cu angajatori.
Studiul are și limite importante
Rezultatele trebuie citite corect.
Studiul World Vision este perceptual și declarativ.
Nu testează efectiv dacă un elev știe să folosească un calculator.
Nu măsoară direct capacitatea de a gestiona bani.
Nu verifică administrativ participarea la fiecare program.
Și nu demonstrează că o investiție sau un program anume a produs o anumită schimbare.
Mai mult, din cei 729 de respondenți, doar 29% sunt liceeni.
Prin urmare, formularea corectă este:
„jumătate dintre liceenii participanți la studiu”, nu „jumătate dintre toți liceenii din România”.
Această diferență contează.
Dar semnalul este greu de ignorat
Cercetarea nu spune că elevii consideră școala inutilă.
Din contră, activitățile de sprijin primesc evaluări ridicate.
Activitățile remediale au primit 9,3 din 10, programul „Școală după școală” 9,2, educația pentru viață 9,1, iar dezvoltarea competențelor transversale 9.
Tocmai aici apare mesajul interesant.
Elevii par să aprecieze sprijinul atunci când îl primesc.
Dar spun că vor mai mult din ceea ce îi apropie de viața din afara școlii.
Mai multă practică.
Mai multă orientare.
Mai mult contact cu piața muncii.
Mai multe competențe digitale.
Mai multe lucruri pe care să știe efectiv cum să le facă.
Poate că întrebarea nu mai este câte laptopuri am cumpărat
Directorul executiv World Vision România, Mihaela Nabăr, rezumă problema prin schimbarea modului în care evaluăm investițiile în educație: dincolo de numărul de școli dotate sau proiecte finanțate, trebuie urmărit ce rămâne concret în viața copilului după investiție.
În România s-au făcut și continuă să se facă investiții consistente în infrastructura digitală a școlilor.
Dar tehnologia este doar instrumentul.
Un laborator nou poate rămâne un laborator nou.
Sau poate deveni locul în care un elev învață să programeze, să analizeze date, să identifice o informație falsă ori să folosească responsabil inteligența artificială.
Diferența este ceea ce se întâmplă după ce echipamentul este scos din cutie.
Iar studiul publicat pe 5 octombrie transmite destul de clar ce spun o parte dintre elevi că le lipsește:
nu doar mai multe lucruri în școală, ci mai multe lucruri pe care școala îi învață efectiv să le facă.