Pașaportul UNESCO pentru calificări poate ajuta refugiații și persoanele strămutate să își demonstreze studiile și competențele chiar atunci când diplomele, foile matricole sau alte documente au fost pierdute ori nu mai pot fi obținute. Instrumentul este folosit pentru a evalua pregătirea anterioară și pentru a facilita accesul la universitate, formare profesională și locuri de muncă.
La 27 iulie 2026, UNESCO a prezentat concluziile celei de-a patra reuniuni semestriale a Grupului tehnic consultativ global pentru UNESCO Qualifications Passport, cunoscut prin abrevierea UQP.
La întâlnire au participat reprezentanți ai autorităților care recunosc calificările, universităților, guvernelor, organizațiilor regionale, societății civile și partenerilor de dezvoltare. Discuțiile s-au concentrat asupra extinderii programului în noi țări și asupra folosirii unor criterii mai unitare și mai transparente pentru evaluarea studiilor refugiaților.
De ce este necesar un astfel de document
Conflictele, persecuțiile, violențele și dezastrele pot obliga o persoană să plece rapid din țara sa. Într-o asemenea situație, diplomele și actele școlare pot fi pierdute, distruse sau abandonate.
Uneori, documentele există, dar instituția care le-a emis nu mai funcționează. În alte cazuri, autoritățile din țara de origine nu pot fi contactate sau verificarea actelor ar putea pune persoana ori familia acesteia în pericol.
Fără documente, un student care a parcurs deja mai mulți ani de facultate poate fi obligat să reînceapă studiile. Un profesor, inginer, tehnician sau cadru medical poate ajunge să lucreze într-un domeniu care nu folosește pregătirea sa.
UNESCO arată că problema nu este lipsa competențelor, ci lipsa unor dovezi pe care universitățile și angajatorii să le poată verifica.
Pașaportul pentru calificări încearcă să reconstruiască traseul educațional al persoanei și să ofere instituțiilor un document credibil pe baza căruia pot lua o decizie.
Cum funcționează Pașaportul UNESCO pentru calificări
Evaluarea poate fi realizată chiar și atunci când documentele sunt incomplete sau lipsesc.
Solicitantul completează un chestionar și participă la un interviu cu evaluatori special pregătiți. Aceștia analizează informațiile disponibile despre studiile urmate, disciplinele parcurse, experiența profesională și competențele lingvistice.
Pot fi folosite și dovezi indirecte, precum:
- copii sau fotografii ale unor documente;
- legitimații de student;
- adeverințe parțiale;
- corespondență cu instituția de învățământ;
- informații despre programa universitară;
- experiența profesională;
- răspunsurile oferite în cadrul interviului.
În urma evaluării este realizat un document care descrie cel mai înalt nivel de studii identificat, domeniul calificării, alte competențe relevante, experiența de muncă și, atunci când poate fi verificată, cunoașterea limbilor străine.
Documentul poate fi prezentat unei universități, unui centru de formare sau unui angajator pentru a susține o cerere de admitere ori de angajare.
Pașaportul nu este echivalent cu o diplomă
Pașaportul UNESCO pentru calificări nu înlocuiește diploma originală și nu acordă automat dreptul de a practica o profesie reglementată.
El nu reprezintă o autorizație pentru exercitarea profesiei de medic, arhitect, avocat sau profesor. Pentru aceste domenii pot exista examene, stagii, proceduri de echivalare și condiții stabilite de autoritățile naționale.
Documentul oferă o evaluare structurată și credibilă a pregătirii persoanei, astfel încât instituția care primește cererea să nu fie obligată să pornească de la zero.
Decizia finală privind admiterea la facultate, recunoașterea creditelor sau angajarea aparține instituției din țara în care persoana solicită accesul.
Această limitare este importantă. Pașaportul creează o cale de evaluare, dar nu garantează automat un loc la universitate sau un anumit post.
Numărul persoanelor strămutate rămâne foarte ridicat
UNESCO a folosit pentru reuniunea din iulie datele UNHCR de la jumătatea anului 2025, potrivit cărora 117,3 milioane de persoane erau strămutate forțat la nivel mondial. Dintre acestea, aproximativ 42,5 milioane erau refugiați, 67,8 milioane erau persoane strămutate în interiorul propriei țări, iar 8,42 milioane solicitau azil.
Datele mai noi publicate de UNHCR arată că, la sfârșitul anului 2025, numărul total era estimat la 117,8 milioane de persoane. Organizația raporta 41,6 milioane de refugiați, nouă milioane de solicitanți de azil și aproximativ 68,7 milioane de persoane strămutate intern din cauza conflictelor sau violenței.
Diferențele dintre cifre provin din perioadele de raportare și din categoriile folosite. Ambele seturi de date arată însă amploarea fenomenului.
UNHCR estimează că numai 9% dintre refugiați au acces la învățământ terțiar și superior, comparativ cu 65% în învățământul primar și 42% în cel secundar. Lipsa recunoașterii studiilor anterioare este una dintre bariere.
Un tânăr poate pierde ani de studiu din cauza unei hârtii
Pentru un student refugiat, lipsa documentelor poate însemna imposibilitatea de a demonstra că a promovat anumite discipline sau că îndeplinește condițiile de admitere.
Un tânăr care a terminat doi sau trei ani de facultate poate fi obligat să se înscrie din nou în primul an. Alții pot abandona complet ideea de a continua studiile, deoarece nu își permit timpul și costurile necesare pentru a reîncepe.
Problema afectează și persoanele care au absolvit, dar nu pot demonstra oficial calificarea. Acestea ajung frecvent în locuri de muncă slab plătite, chiar dacă au pregătire într-un domeniu unde există nevoie de personal.
Recunoașterea studiilor nu este doar o procedură administrativă. Ea poate decide dacă o persoană își continuă profesia sau pierde ani întregi de educație și experiență.
Pentru tineri, blocajul are și efecte psihologice. După experiența războiului sau a strămutării, obligația de a demonstra din nou tot ceea ce au învățat poate accentua sentimentul că trebuie să își reconstruiască întreaga viață de la început.
Programul a fost lansat în 2019
Pașaportul UNESCO pentru calificări a fost lansat în 2019, pornind de la experiența Pașaportului european pentru calificările refugiaților, dezvoltat de Consiliul Europei și autoritățile norvegiene.
Prima evaluare pilot a UNESCO a avut loc în tabăra de refugiați Meheba din Zambia, în perioada octombrie–noiembrie 2019. Evaluatorii au discutat cu refugiați care doreau să își continue studiile sau să își folosească pregătirea profesională.
Inițiativa a fost extinsă ulterior în mai multe state, printre care Republica Democratică Congo, Egipt, Irak, Kenya, Africa de Sud, Sudanul de Sud, Togo și Uganda.
Pagina actuală a programului UNESCO indică faptul că metodologia a fost adoptată în 33 de țări, 13 autorități naționale pentru calificări sunt implicate, iar inițiativa a ajuns în 11 zone care găzduiesc refugiați. UNESCO menționează 183 de persoane cărora le-au fost acordate pașapoarte pentru calificări.
Un alt anunț UNESCO din martie 2026 menționa peste 400 de cereri procesate și 160 de pașapoarte emise. Diferența față de cifra actuală poate indica actualizarea ulterioară a programului sau folosirea unor momente diferite de raportare.
Ce a discutat Grupul tehnic consultativ
Grupul tehnic consultativ oferă orientare strategică și expertiză pentru aplicarea programului.
La reuniunea din 2026, participanții au cerut extinderea Pașaportului UNESCO în țări noi și o colaborare mai bună între statele care folosesc deja metodologia și cele care se pregătesc să o adopte.
Un obiectiv important este crearea unor proceduri mai consistente în Africa. Același traseu educațional ar trebui evaluat pe baza unor criterii comparabile, indiferent de statul în care persoana solicită recunoașterea.
Participanții au propus integrarea Pașaportului UNESCO în cadrele de calificări dezvoltate de:
- Uniunea Africană;
- Autoritatea Interguvernamentală pentru Dezvoltare;
- Comunitatea Africii de Est;
- autoritățile naționale pentru calificări.
Un cadru al calificărilor organizează diplomele și nivelurile educaționale și permite compararea lor. Integrarea UQP în astfel de sisteme ar putea face documentul mai ușor de înțeles de universități și angajatori.
De ce este necesară cooperarea între țări
O calificare este emisă într-o țară, dar trebuie evaluată într-o alta. Nicio instituție nu poate rezolva singură toate cazurile.
Evaluatorii au nevoie de informații despre sistemele educaționale, durata programelor, nivelul diplomelor și conținutul studiilor din alte state.
De aceea, UNESCO susține schimbul de date și metode între universități și autorități.
Stella Chipeta, reprezentantă a Autorității pentru Calificări din Zambia și președinta Grupului tehnic consultativ, a subliniat că recunoașterea calificărilor necesită parteneriate și abordări armonizate între jurisdicții.
Această cooperare poate reduce situațiile în care aceeași persoană primește evaluări complet diferite de la două instituții.
Legătura cu Convenția globală privind recunoașterea calificărilor
UNESCO promovează și Convenția globală privind recunoașterea calificărilor din învățământul superior, adoptată în 2019.
Convenția este primul cadru juridic global dedicat recunoașterii echitabile, transparente și nediscriminatorii a calificărilor universitare. Ea încurajează mobilitatea academică și cooperarea între autoritățile naționale.
Convenția nu obligă statele să recunoască automat fiecare diplomă străină. Ea stabilește însă principiul că o calificare trebuie evaluată corect și nu poate fi respinsă fără o justificare legată de diferențe educaționale importante.
Pașaportul pentru calificări completează acest cadru în situațiile dificile, când actele nu există sau nu pot fi verificate prin metodele obișnuite.
Participanții la reuniunea tehnică au cerut continuarea eforturilor pentru ratificarea convențiilor regionale și globale privind educația.
Ce înseamnă inițiativa pentru universități
Universitățile care primesc studenți refugiați au nevoie de proceduri clare pentru evaluarea studiilor anterioare.
În lipsa lor, decizia poate fi întârziată sau poate depinde de modul în care fiecare facultate interpretează un dosar incomplet.
Pașaportul UNESCO oferă o prezentare standardizată, dar universitatea trebuie să decidă:
- dacă solicitantul îndeplinește condițiile de admitere;
- în ce an poate fi înscris;
- ce discipline pot fi recunoscute;
- dacă sunt necesare examene suplimentare;
- ce sprijin lingvistic sau academic este necesar.
Instituția trebuie să verifice și dacă studentul poate finaliza programul. Admiterea fără bursă, cazare, cursuri de limbă sau consiliere poate duce ulterior la abandon.
Ce înseamnă pentru angajatori
Angajatorii pot folosi documentul pentru a înțelege mai bine pregătirea unei persoane care nu poate prezenta actele obișnuite.
Un refugiat poate avea ani de experiență în construcții, educație, administrație, sănătate sau tehnologie, dar să nu treacă de etapa inițială a recrutării din cauza lipsei diplomei.
Pașaportul poate oferi un punct de plecare pentru evaluarea candidatului. Angajatorul poate solicita apoi un test practic, un interviu tehnic, recomandări sau alte dovezi.
Pentru profesiile reglementate, documentul nu înlocuiește autorizarea legală. Un medic sau un inginer poate avea nevoie de proceduri suplimentare înainte de a profesa.
De ce contează subiectul pentru tinerii din România
România găzduiește persoane refugiate și strămutate, inclusiv tineri care și-au întrerupt studiile din cauza războiului din Ucraina și a altor crize.
Universitățile și autoritățile române trebuie să decidă cum recunosc disciplinele, diplomele și calificările obținute în alte sisteme.
Pentru un tânăr care ajunge în România fără toate actele, o procedură asemănătoare UQP ar putea reduce timpul petrecut între instituții și riscul de a repeta inutil ani de studiu.
Subiectul este relevant și pentru studenții români. Recunoașterea calificărilor este esențială pentru mobilitatea internațională, continuarea studiilor în străinătate și revenirea în țară după absolvirea unei universități externe.
Un sistem corect de recunoaștere trebuie să verifice nivelul real al pregătirii, fără să transforme pierderea unor documente într-o condamnare la abandon educațional sau muncă sub nivelul calificării.
Pașaportul UNESCO nu rezolvă toate barierele întâmpinate de refugiați, dar oferă o cale prin care competențele lor pot deveni din nou vizibile pentru universități și angajatori.