În România, un spital pare să poată fi construit mai repede într-o declarație decât pe șantier. Alexandru Rogobete a ajuns să vorbească public despre „22 de spitale nou construite”. Numai că, atunci când această afirmație este pusă lângă datele Ministerului Sănătății, imaginea triumfalistă începe să se destrame: la momentul verificării, un singur obiectiv dintre cele invocate era efectiv dat în folosință, alte două construcții erau finalizate și așteptau avize, iar restul se aflau în diferite stadii de execuție. Mai mult, printre cele „22 de spitale” apar corpuri noi, centre medicale, extinderi și proiecte care nici măcar nu mai sunt finanțate prin PNRR.
România are nevoie disperată de spitale noi. Tocmai de aceea, fiecare clădire construită, fiecare secție modernizată și fiecare investiție dusă până la capăt reprezintă o veste bună.
Dar România mai are nevoie de ceva: să nu confundăm investițiile reale cu marketingul politic construit în jurul lor.
Iar în cazul bilanțului prezentat de Alexandru Rogobete, diferența dintre cele două devine greu de ignorat.
„Am construit 22 de spitale”. O propoziție excelentă politic
În martie 2026, Alexandru Rogobete vorbea despre existența a 22 de șantiere de spitale finanțate din fonduri europene.
Era o formulare corectă și ușor de înțeles.
Un șantier este un șantier.
O clădire aflată la 60% nu este terminată. Un spital care așteaptă avize nu este încă funcțional. Un proiect aflat în construcție nu poate primi pacienți.
Numai că, ulterior, formularea s-a schimbat.
În aprilie, Rogobete a ajuns să revendice public „22 de spitale nou construite”.
Diferența dintre cele două formulări poate părea mică.
În realitate, este uriașă.
HotNews a verificat afirmația și a solicitat Ministerului Sănătății situația celor 22 de investiții invocate.
Răspunsul oficial schimbă radical perspectiva.
Dintre obiectivele prezentate în acest bilanț, unul singur era efectiv dat în folosință la momentul verificării.
Alte două construcții erau terminate, dar încă nu funcționau, fiind în proces de obținere a avizelor.
Restul?
În diferite stadii de execuție. (hotnews.ro)
Așadar, România ajunsese aparent de la 22 de șantiere la 22 de spitale construite, fără ca între timp toate cele 22 de șantiere să fi devenit spitale funcționale.
Este genul de transformare care se produce mult mai ușor într-o declarație politică decât în realitate.
Mai apare o problemă: unele dintre „spitale” nici măcar nu sunt spitale noi
Lista devine și mai interesantă atunci când ne uităm la ceea ce se construiește efectiv.
Sub umbrela celor „22 de spitale” sunt incluse investiții foarte diferite:
centre medicale, corpuri noi construite lângă spitale existente, pavilioane, extinderi și alte infrastructuri sanitare.
De exemplu, pe listă apar un centru chirurgical cardiovascular la Târgu Mureș, un centru pentru diagnosticul și tratamentul tuberculozei la Institutul „Marius Nasta”, un corp nou pentru sănătatea mamei și copilului la Constanța și extinderea unor unități deja existente.
Sunt investiții necesare.
Unele sunt investiții extraordinare.
Dar există o problemă semantică pe care niciun comunicat de presă nu o poate elimina:
un corp nou al unui spital existent nu devine automat un spital nou.
Un centru medical nu este automat un spital.
Iar un șantier nu devine spital doar pentru că apare într-un bilanț politic.
PNRR trebuia să construiască spitalele. O parte dintre proiecte a trebuit salvată prin alte fonduri
A doua mare problemă apare atunci când ne uităm la PNRR.
Planul Național de Redresare și Reziliență a fost prezentat drept una dintre cele mai mari oportunități pentru modernizarea sistemului medical românesc.
Liste de spitale. Miliarde de euro. Termene. Promisiuni.
Realitatea a devenit însă mult mai complicată.
În octombrie 2025, chiar Alexandru Rogobete anunța că doar opt proiecte majore urmau să rămână finanțate prin PNRR.
Alte nouă proiecte au trebuit transferate către Programul Sănătate 2021–2027 pentru a putea continua. (agerpres.ro)
Ulterior, pentru aceste proiecte au fost identificate aproximativ 522 de milioane de euro din noua sursă europeană de finanțare. (digi24.ro)
Este bine că investițiile au fost salvate.
Dar salvarea unui proiect după ce acesta nu mai poate fi dus până la capăt prin mecanismul inițial nu reprezintă succesul PNRR.
Este, mai degrabă, soluția găsită pentru a evita pierderea investiției.
Diferența contează.
Pentru că există o distanță enormă între:
„Spitalele promise prin PNRR sunt realizate”
și
„Nu mai pot fi terminate prin PNRR, dar am găsit altă finanțare pentru ele.”
Ambele propoziții pot conduce, în cele din urmă, la construirea spitalului.
Dar numai una descrie succesul planului inițial.
Ministerul Sănătății vorbea între timp despre întârzieri și 1,2 miliarde de lei în plus
În timp ce discursul public devenea triumfalist, chiar Ministerul Sănătății prezenta o situație mult mai puțin spectaculoasă.
În mai 2026, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, vorbea despre întârzieri și depășiri financiare la investițiile finanțate prin PNRR.
Șase proiecte de spitale și două centre de pregătire continuă aveau nevoie de aproximativ 1,2 miliarde de lei suplimentar față de valorile stabilite inițial.
Ministerul avertiza că unele lucrări riscau să încetinească sau chiar să fie blocate dacă indicatorii tehnico-economici și finanțarea nu erau actualizate rapid.
La Institutul „Marius Nasta”, situația ajunsese până la retragerea unei părți a personalului constructorului de pe șantier, pe fondul întârzierilor la plată, potrivit Ministerului Sănătății.
Aceasta nu este interpretarea opoziției.
Nu este declarația unui adversar politic.
Este situația prezentată chiar de Ministerul Sănătății. (ms.gov.ro)
Unde sunt marile spitale regionale?
Există apoi cele trei proiecte care simbolizează poate cel mai bine promisiunile făcute României în domeniul sănătății:
Spitalul Regional Iași.
Spitalul Regional Craiova.
Spitalul Regional Cluj.
Niciunul nu este astăzi gata.
În martie, chiar Rogobete estima finalizarea spitalelor regionale din Iași și Craiova abia la sfârșitul anului 2028.
La Cluj, lucrările nici măcar nu începuseră atunci, procedura fiind blocată de o contestație. (hotnews.ro)
Aceste proiecte există.
Sunt finanțate.
Sunt investiții majore.
Dar un proiect finanțat nu este un spital.
Un contract semnat nu este un spital.
Și nici măcar un șantier nu este încă un spital.
În România, cuvintele par uneori să construiască mai repede decât constructorii
Aici ajungem la problema de fond.
Nu faptul că România construiește spitale trebuie criticat.
Din contră.
După decenii de investiții insuficiente, faptul că există zeci de șantiere în infrastructura medicală este un lucru care trebuie recunoscut.
Problema este tentația politică de a transforma fiecare etapă a unei investiții într-o realizare finală.
Contractul devine investiție.
Investiția devine șantier.
Șantierul devine spital.
Iar spitalul ajunge „construit” înainte să poată intra pacientul în el.
Așa se poate ajunge foarte repede la cifre impresionante.
Mult mai repede decât se ridică o clădire.
Un singur criteriu ar trebui să conteze: poate intra pacientul în el?
Există o metodă extrem de simplă prin care putem evita toată această confuzie.
Să numim lucrurile exact așa cum sunt.
SPITAL NOU ≠ CORP NOU ≠ CENTRU MEDICAL ≠ ȘANTIER ≠ CONTRACT DE FINANȚARE
Dacă este un corp nou, să-i spunem corp nou.
Dacă este un centru pentru mari arși, să-i spunem centru pentru mari arși.
Dacă este la 70% execuție, să spunem că este la 70%.
Dacă a ieșit din PNRR și va fi finanțat prin Programul Sănătate, să spunem exact asta.
Și dacă este un spital nou, terminat, autorizat, dotat și în care sunt tratați pacienți, atunci putem spune fără nicio rezervă:
România a construit un spital.
„22 de spitale construite”? Cifrele spun o poveste mult mai puțin spectaculoasă
Alexandru Rogobete are dreptate asupra unui lucru important: în România există astăzi investiții majore în infrastructura medicală și numeroase șantiere care trebuie duse până la capăt.
Dar tocmai amploarea acestor investiții face inutilă exagerarea lor.
La momentul în care afirmația privind „22 de spitale nou construite” a fost verificată, datele Ministerului Sănătății arătau că un singur obiectiv dintre cele invocate era efectiv dat în folosință, două construcții erau finalizate și așteptau avize, iar restul se aflau în diferite stadii.
În plus, lista nu conține exclusiv spitale noi independente.
Iar o parte dintre proiectele asumate inițial prin PNRR au trebuit mutate pe alte surse de finanțare.
Prin urmare, problema nu este dacă România construiește.
Construiește.
Problema este dacă cetățeanului i se prezintă corect ceea ce s-a construit deja și ceea ce există, deocamdată, pe hârtie sau pe șantier.
După 35 de ani în care românilor li s-au promis spitale, poate că merităm măcar această precizie.
Pentru că un pacient nu poate fi internat într-un comunicat de presă.
Și nici tratat într-o declarație politică.