„Sunt deprimat.” „Am ADHD.” „Am o traumă.” Termeni care în urmă cu câteva decenii apăreau mai ales în cabinetele specialiștilor circulă astăzi zilnic pe TikTok, Instagram sau în conversațiile dintre prieteni. Psihologul american Clay Routledge susține că granița dintre suferința obișnuită și tulburarea psihologică a devenit mai neclară și că uneori ajungem să interpretăm frustrarea, tristețea sau dificultățile normale ale vieții printr-un limbaj clinic. Cercetările recente arată că fenomenul există, dar există și cealaltă realitate: foarte mulți tineri cu probleme reale de sănătate mintală continuă să rămână nediagnosticați sau fără acces la ajutor. HotNews.ro
Discuția a revenit în prim-plan după un interviu publicat luni, 29 septembrie, de HotNews cu Clay Routledge, cercetător specializat în psihologie existențială și director al Human Flourishing Lab din cadrul Archbridge Institute.
Routledge argumentează că, atunci când și-a început cariera în urmă cu aproximativ 25 de ani, distincția dintre o tulburare și experiențe precum durerea, frustrarea sau nemulțumirea obișnuită era mai clară în discursul public. Astăzi, spune el, limbajul sănătății mintale a intrat în aproape toate zonele vieții cotidiene. HotNews.ro
Ideea este controversată.
Și merită discutată fără două concluzii facile: nici „toată lumea se autodiagnostichează degeaba”, nici „orice stare dificilă este automat o tulburare”.
„Sunt deprimat” nu înseamnă automat depresie
În conversația obișnuită, „sunt deprimat” poate însemna:
„sunt trist”.
„am avut o săptămână proastă”.
„am picat examenul”.
„m-am despărțit”.
„nu am chef de nimic astăzi”.
Din punct de vedere clinic însă, depresia nu este sinonimă cu tristețea.
National Institute of Mental Health din SUA explică faptul că, pentru diagnosticul unei depresii majore, simptomele trebuie să fie prezente cea mai mare parte a zilei, aproape zilnic, timp de cel puțin două săptămâni, iar printre ele trebuie să existe dispoziție depresivă sau pierderea interesului și plăcerii pentru activități. Institutul Național de Sănătate Mintală
Pot apărea și:
probleme de somn;
modificări ale apetitului;
lipsă severă de energie;
dificultăți de concentrare;
sentimente de inutilitate sau vinovăție;
dificultăți în a funcționa la școală, facultate, muncă sau în relații. Institutul Național de Sănătate Mintală
Asta nu înseamnă că trebuie să aștepți două săptămâni înainte să vorbești cu cineva despre o stare dificilă.
Înseamnă doar că o stare de tristețe și diagnosticul de depresie nu sunt același lucru.
Nici faptul că te concentrezi greu nu înseamnă automat ADHD
ADHD este probabil unul dintre cele mai vizibile exemple ale fenomenului de autodiagnostic online.
Videoclipurile de tipul:
„10 semne că ai ADHD”;
„dacă faci asta, probabil ai ADHD”;
„lucruri despre care nu știai că sunt ADHD”
adună milioane de vizualizări.
Problema este că o parte dintre simptome sunt experiențe foarte comune.
Uiți unde ai pus cheile.
Amâni o sarcină.
Te plictisești la un curs.
Îți verifici telefonul în timp ce lucrezi.
Te concentrezi greu după ce ai dormit patru ore.
Toate pot apărea și la oameni fără ADHD.
Pentru un diagnostic, criteriile sunt mult mai stricte.
NIMH arată că simptomele trebuie să formeze un tipar persistent, să existe timp de cel puțin șase luni, să apară în cel puțin două medii diferite, de exemplu acasă și la școală sau serviciu, și să afecteze funcționarea persoanei. În plus, simptomele ADHD trebuie să fi început înainte de vârsta de 12 ani. Institutul Național de Sănătate Mintală
Există și numeroase alte probleme care pot produce simptome asemănătoare.
Lipsa somnului.
Anxietatea.
Depresia.
Stresul.
Unele afecțiuni medicale.
De aceea diagnosticul presupune o evaluare, nu un test TikTok de 30 de secunde. Institutul Național de Sănătate Mintală
Un studiu a analizat 100 de videoclipuri TikTok despre ADHD
Există deja cercetări care încearcă să măsoare problema.
Un studiu publicat în 2025 în SSM – Mental Health a analizat 100 de videoclipuri populare de pe TikTok în care tinerii descriau caracteristici atribuite ADHD.
Cercetătorii au constatat că 55% dintre caracteristicile prezentate în videoclipuri nu corespundeau criteriilor DSM-5-TR pentru ADHD. ScienceDirect
Mai interesant este ce se întâmpla în comentarii.
Aproximativ 59,6% dintre comentatorii analizați spuneau că se regăsesc în comportamentele descrise, iar numeroși utilizatori acceptau acele trăsături drept simptome ADHD chiar și atunci când ele nu făceau parte din criteriile diagnostice. ScienceDirect
Autorii vorbesc despre un fenomen de „concept creep”, adică lărgirea treptată a sensului unui concept.
Pe scurt:
un termen care descria inițial un fenomen clinic bine delimitat începe să includă tot mai multe experiențe obișnuite.
Și psihologii spun că văd mai multe persoane care vin deja cu diagnosticul
Un alt studiu, publicat în 2026, a chestionat 93 de psihologi clinicieni din Austria care realizează evaluări psihologice.
Aceștia au raportat o creștere a persoanelor tinere care vin la evaluare având deja un autodiagnostic sau dorindu-și confirmarea unui anumit diagnostic.
ADHD și tulburările din spectrul autist au fost cel mai des menționate. ScienceDirect
Studiul nu demonstrează că acei oameni „nu aveau nimic”.
Unele persoane pot ajunge la diagnosticul corect tocmai pentru că au recunoscut online simptome pe care le aveau de ani de zile.
Asta este una dintre marile complicații ale discuției.
Internetul poate produce și autodiagnostic greșit, și recunoașterea unei probleme reale care fusese ignorată.
„Traumă” este un alt cuvânt care și-a schimbat sensul
„Mi-a dat seen. Traumă.”
„Profesorul m-a ascultat când nu eram pregătit. Traumă.”
„Am avut o relație toxică. Sunt traumatizat.”
În limbajul de internet, termenul este folosit uneori serios și alteori ironic.
Clinic însă, trebuie făcută o distincție importantă între o experiență dificilă, o experiență traumatică și tulburarea de stres post-traumatic, PTSD.
NIMH arată că după un eveniment periculos este normal ca oamenii să simtă o perioadă anxietate, tristețe, furie, dificultăți de concentrare sau probleme cu somnul.
Mulți își revin treptat. Institutul Național de Sănătate Mintală
În PTSD, simptomele persistă și ajung să afecteze viața cotidiană.
Pentru diagnosticul la adulți sunt necesare mai multe categorii de simptome, inclusiv retrăirea evenimentului, evitarea lucrurilor asociate cu acesta și modificări persistente ale reacțiilor, gândurilor sau dispoziției, pe o perioadă mai lungă de o lună. Institutul Național de Sănătate Mintală
Prin urmare, faptul că o experiență te-a rănit nu înseamnă automat PTSD.
Dar nici faptul că termenul „traumă” este folosit excesiv pe internet nu înseamnă că trauma psihologică autentică nu există.
De aici vine ideea de „patologizare a vieții normale”
Psihologul australian Nick Haslam studiază de mai mulți ani ceea ce numește concept creep.
Într-o analiză publicată în 2026, el argumentează că termeni legați de sănătatea mintală au devenit progresiv mai largi și că oamenii ajung să interpreteze o categorie mai mare de experiențe prin intermediul diagnosticului psihiatric. Societatea pentru Studiul Psihologic al Problemelor Sociale
De exemplu, anxietatea poate însemna atât emoția normală pe care o simți înaintea unui examen, cât și o tulburare severă care îți afectează funcționarea.
Depresia poate desemna colocvial tristețea și, în același timp, o afecțiune clinică.
Dacă cele două niveluri sunt amestecate, spune această linie de cercetare, apare riscul ca experiențe obișnuite să fie reinterpretate automat drept simptome ale unei boli. Societatea pentru Studiul Psihologic al Problemelor Sociale
Un studiu lingvistic publicat în 2025 a găsit indicii că termenii „anxietate” și „depresie” au devenit tot mai frecvent asociați în limbaj cu termeni precum „simptom” și „tulburare” în ultimele decenii. jmir.org
Este exact fenomenul asupra căruia atrage atenția și Routledge.
Dar există o problemă cu argumentul „ne diagnosticăm prea mult”
Cealaltă jumătate a discuției este la fel de importantă.
Datele nu arată o generație care doar și-a inventat probleme.
OMS estimează că unul din șapte copii și adolescenți din Regiunea Europeană trăiește cu o problemă de sănătate mintală.
În cazul fetelor de 15–19 ani, proporția ajunge la una din patru. Organizația Mondială a Sănătății
Mai mult, prevalența problemelor de sănătate mintală în rândul copiilor și adolescenților de 0–19 ani din regiune a crescut cu aproximativ o treime în ultimii 15 ani, potrivit OMS. Organizația Mondială a Sănătății
Organizația estimează și că depresia și anxietatea în rândul tinerilor au crescut puternic după pandemie. Organizația Mondială a Sănătății
Asta înseamnă că două lucruri pot fi adevărate simultan:
folosim uneori prea larg limbajul clinic;
și
există o creștere reală și serioasă a problemelor de sănătate mintală în rândul tinerilor.
Există specialiști care contestă ideea unei „supradiagnosticări” generalizate
În 2025, cercetători de la University of Nottingham și University College London au publicat tocmai un articol de dezbatere cu întrebarea: „Patologizăm prea mult sănătatea mintală a tinerilor?”
Concluzia lor a mers în direcția opusă.
Pe baza unor proiecte mari de cercetare, ei susțin că numeroase probleme emoționale ale copiilor și adolescenților continuă să nu fie recunoscute sau diagnosticate în serviciile medicale. PubMed Central (PMC)
Avertismentul lor este că o concentrare excesivă pe „autodiagnostic” și „suprapatologizare” poate avea și un efect nedorit:
un tânăr cu o problemă reală poate ajunge să creadă că trebuie pur și simplu să „se întărească” și să nu ceară ajutor.
Aceasta este probabil cea mai importantă limită a argumentului lui Routledge.
Social media complică și mai mult lucrurile
Generațiile anterioare puteau ajunge la informații despre ADHD, depresie sau anxietate mai ales prin medici, cărți sau articole de specialitate.
Astăzi, prima întâlnire poate fi un clip de 20 de secunde.
Uneori realizat de un psiholog sau psihiatru.
Alteori de o persoană care povestește propria experiență.
Alteori de cineva fără pregătire medicală.
American Psychological Association recunoaște această ambivalență: spațiile online pot ajuta tinerii să găsească informații, comunități și sprijin, dar pot aduce și dezinformare, confuzie și alte riscuri, inclusiv atunci când instrumentele AI sunt folosite pentru sfaturi privind sănătatea mintală. Asociația Psihologică Americană
Problema nu este că oamenii vorbesc despre sănătate mintală.
Faptul că depresia, anxietatea sau ADHD pot fi discutate fără rușinea de acum 20 sau 30 de ani este și rezultatul unei reduceri a stigmatizării.
Riscul apare când educația despre simptome se transformă în diagnostic făcut din feed.
APA: autodiagnosticul poate fi util ca punct de plecare, dar poate și induce în eroare
American Psychological Association definește autodiagnosticul ca identificarea unei probleme de sănătate la propria persoană, adesea după cercetări făcute online sau în cărți, înainte sau în locul consultării unui profesionist.
APA precizează că problemele complexe sunt mai greu de identificat corect și că un autodiagnostic greșit poate duce fie la alarmare inutilă, fie la ignorarea unei probleme reale. Dicționar APA de Psihologie
Asta oferă o regulă destul de simplă.
Un video de TikTok te poate face să te întrebi:
„Oare am ADHD?”
Poate chiar să te determine să cauți o evaluare pe care altfel nu ai fi făcut-o.
Dar videoclipul nu poate răspunde singur:
„Da, ai ADHD.”
Unde este atunci granița?
Nu există un singur test simplu care să se aplice tuturor tulburărilor psihologice.
Dar trei întrebări apar constant în evaluarea clinică:
Cât durează?
O stare trecătoare și un tipar care persistă luni de zile sunt lucruri diferite.
Cât de intens este?
A fi nervos înaintea unei prezentări și a evita constant școala sau munca din cauza anxietății nu sunt același lucru.
Cât de mult îți afectează viața?
Un criteriu central pentru multe diagnostice este tocmai afectarea funcționării la școală, facultate, muncă, în familie sau în relații. Institutul Național de Sănătate Mintală
Acestea nu sunt criterii pentru a te diagnostica singur.
Sunt o explicație pentru motivul pentru care „am și eu chestia asta uneori” nu este echivalent cu „am această tulburare”.
„Am ADHD” și „cred că aș putea avea ADHD” spun lucruri diferite
Limbajul poate părea un detaliu.
Dar este exact centrul discuției.
„Sunt deprimat” poate fi folosit colocvial.
„Am depresie” afirmă existența unei afecțiuni.
„Sunt puțin OCD pentru că îmi place ordinea” transformă o tulburare care poate afecta sever viața într-o descriere de personalitate.
„Am ADHD pentru că procrastinez” reduce un diagnostic complex la un singur comportament comun.
O formulare precum „mă regăsesc în unele simptome și vreau să aflu mai multe” lasă loc pentru ceea ce internetul nu poate face: evaluarea contextului.
Nu orice disconfort trebuie eliminat
Aici este partea mai interesantă a argumentului lui Routledge.
O viață psihologic sănătoasă nu este o viață în care nu ești niciodată trist, anxios, frustrat sau dezamăgit.
Unele emoții neplăcute sunt răspunsuri firești la ceea ce se întâmplă.
E normal să fii trist după o despărțire.
E normal să ai emoții înaintea unui examen.
E normal să fii frustrat când ești respins la un job.
E normal să suferi după moartea cuiva apropiat.
Aceste experiențe pot fi foarte intense fără să reprezinte automat o tulburare psihiatrică.
În același timp, intensitatea, durata sau modul în care afectează viața pot transforma o situație în ceva pentru care merită căutat ajutor.
Normalizarea emoțiilor dificile nu trebuie să devină minimalizarea suferinței.
Și poate acesta este punctul în care cele două tabere se întâlnesc
Avem nevoie de un vocabular mai bun pentru sănătatea mintală.
Suficient de precis încât să nu transformăm orice emoție neplăcută într-un diagnostic.
Dar suficient de deschis încât cineva care chiar suferă să nu audă:
„E doar în capul tău.”
„Toată lumea trece prin asta.”
„Generația voastră e prea sensibilă.”
Cercetările actuale nu susțin o explicație simplă.
Există dovezi de lărgire a limbajului clinic și autodiagnostic, inclusiv în cazul ADHD pe social media. ScienceDirect
Există simultan dovezi că problemele reale de sănătate mintală în rândul tinerilor sunt numeroase și au crescut, iar accesul la diagnostic și tratament rămâne insuficient. Organizația Mondială a Sănătății
Așa că întrebarea utilă nu este:
„Gen Z își inventează problemele?”
Este mai degrabă:
„Am învățat să vorbim despre sănătatea mintală. Am învățat și să facem diferența între o emoție, un simptom și un diagnostic?”
Pentru că poți avea o zi proastă fără să ai depresie.
Poți procrastina fără să ai ADHD.
Poți trece printr-o experiență foarte dureroasă fără să dezvolți PTSD.
Și, la fel de important, poți avea una dintre aceste tulburări chiar dacă oamenii din jur îți spun că „toți ne simțim așa uneori”.