Doar 75,2% dintre copiii și tinerii de 3–23 de ani din România erau cuprinși într-o formă de învățământ în anul școlar 2024–2025, potrivit unei analize publicate vineri, 4 septembrie, de Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România. Datele arată o problemă și mai mare atunci când România este împărțită între sat și oraș: la gimnaziu, rata brută de cuprindere ajunge la 96% în urban, dar este de numai 65,6% în rural.
Diferența este de 30,4 puncte procentuale.
Este cel mai mare decalaj rural–urban înregistrat la acest nivel de educație în ultimii cinci ani.
Și nu apare dintr-odată la gimnaziu.
Inegalitatea poate fi observată încă de la grădiniță și continuă în școala primară, înainte ca elevii să ajungă la momentul dificil al trecerii spre liceu sau școala profesională.
Datele provin de la Ministerul Educației și Cercetării și au fost analizate de Monitorul Social.
Doar 75,2% dintre copiii și tinerii de 3–23 de ani sunt cuprinși în educație
Indicatorul general arată că rata brută de cuprindere în învățământ pentru populația de 3–23 de ani a fost de 75,2% în anul școlar 2024–2025.
Tendința ultimilor ani nu este una pozitivă.
Monitorul Social arată că, în ultimii cinci ani, participarea la educație, măsurată prin acest indicator, a înregistrat o ușoară scădere la nivelurile analizate.
Există însă o precizare importantă.
Rata brută de cuprindere nu trebuie citită pur și simplu ca și cum „24,8% dintre copii au abandonat școala”.
Indicatorul este calculat prin raportarea numărului de preșcolari, elevi și studenți înscriși la populația din grupa oficială de vârstă corespunzătoare participării la educație.
Prin urmare, este un indicator al participării generale la sistem, nu o măsură directă a abandonului școlar.
Chiar și cu această precizare, evoluția sa arată o problemă importantă: România nu reușește să mențină o participare educațională ridicată pentru întreaga populație tânără.
Diferența dintre sat și oraș începe de la grădiniță
Prima ruptură poate fi observată foarte devreme.
La învățământul preșcolar, pentru copiii de 3–5 ani, rata brută de cuprindere este de 86,3%.
Dar media națională ascunde două realități foarte diferite.
În mediul urban, rata ajunge la 98,4%.
În rural, este de numai 74%.
Diferența este de 24,4 puncte procentuale.
Pentru copiii de numai 3 ani, situația este și mai sensibilă.
La nivel național, rata de participare indicată de analiză este de 69,2%, iar în mediul rural scade la 60,2%.
Asta înseamnă că diferențele educaționale pot începe înainte ca un copil să intre în clasa pregătitoare.
Monitorul Social indică drept posibilă explicație inclusiv distribuția grădinițelor în mediul rural.
Unitățile de învățământ preșcolar sunt concentrate în special în satele reședință de comună, iar pentru familiile din localități mai mici sau izolate distanța până la grădiniță poate deveni o barieră.
În școala primară: 98,5% în urban și 71,5% în rural
Problema nu dispare odată cu intrarea în învățământul obligatoriu.
Rata brută de cuprindere în ciclul primar a fost de 85,1% în 2025.
Este o ușoară creștere față de 2023 și 2024, dar valoarea rămâne sub nivelurile din 2020 și 2021.
Diferența dintre urban și rural devine foarte mare.
Urban: 98,5%.
Rural: 71,5%.
Decalajul ajunge astfel la 27 de puncte procentuale.
Potrivit Monitorului Social, este cea mai mare diferență dintre rural și urban înregistrată la acest nivel în ultimii cinci ani școlari.
Iar aici vorbim deja despre învățământ obligatoriu.
La gimnaziu apare ruptura de peste 30 de puncte procentuale
Situația devine și mai dificilă în ciclul următor.
La gimnaziu, rata brută de cuprindere coboară la 80,7%, cea mai mică valoare a indicatorului din ultimii cinci ani.
În mediul urban este 96%.
În rural, doar 65,6%.
Diferența:
30,4 puncte procentuale.
Este cel mai mare decalaj rural–urban din ultimii cinci ani pentru acest nivel de învățământ.
Practic, datele descriu două Românii educaționale foarte diferite.
Una în care participarea la gimnaziu se apropie de totalitatea populației de vârstă corespunzătoare.
Alta în care indicatorul rămâne în jurul a două treimi.
De ce este atât de mare diferența în rural?
Nu există o singură explicație.
Analiza Monitorului Social leagă inegalitățile teritoriale și de diferențele economice și educaționale existente între comunități.
În mediul rural este suprareprezentată populația cu venituri mai mici și cu niveluri mai reduse de educație formală.
Mai există însă o problemă foarte concretă:
distanța.
Pentru un copil dintr-un oraș mare, școala poate fi la câteva străzi distanță.
Pentru un copil dintr-un sat mic, continuarea educației poate însemna transport zilnic către altă localitate.
Problema devine și mai importantă după gimnaziu.
Liceele și școlile profesionale sunt concentrate preponderent în mediul urban.
Pentru un adolescent dintr-o comună sau dintr-un sat izolat, continuarea școlii poate însemna navetă, costuri suplimentare, timp petrecut pe drum sau chiar necesitatea mutării în altă localitate.
Liceul și școala profesională: rata scade la 78,6%
La nivelul învățământului profesional și liceal, rata brută de cuprindere este de 78,6%.
Indicatorul este în scădere față de perioada 2021–2023.
Pentru acest nivel nu sunt disponibile în analiza publicată date separate rural–urban.
Există însă o particularitate importantă.
Rețeaua liceelor și școlilor profesionale este concentrată în mare parte în mediul urban.
Asta poate crea o nouă barieră pentru elevii care termină clasa a VIII-a într-o comunitate rurală.
Monitorul Social indică mai multe probleme posibile:
distanța;
transportul;
costurile;
numărul redus de opțiuni educaționale apropiate de domiciliu.
Pentru un elev de 14–15 ani, acestea pot influența direct posibilitatea de a continua studiile.
Problema nu începe atunci când un elev abandonează școala
De multe ori, abandonul școlar este văzut ca un moment clar.
Un elev merge la școală.
Apoi nu mai merge.
Realitatea poate fi mult mai complicată.
Riscul poate începe cu mult înainte.
Absențe repetate.
Transport dificil.
Rezultate slabe.
Lipsa sprijinului la învățătură.
Probleme financiare în familie.
O școală aflată la distanță mare.
Necesitatea de a munci.
Lipsa unei grădinițe apropiate.
Dificultatea de a ajunge zilnic la liceul din oraș.
De aceea, diferențele observate încă de la educația preșcolară sunt importante.
Dacă participarea este inegală de la început, decalajele pot deveni mai greu de recuperat pe măsură ce copilul avansează prin sistem.
Satul în care te naști nu ar trebui să decidă câtă școală faci
Aceasta este probabil cea mai puternică problemă ridicată de date.
În teorie, doi copii de aceeași vârstă au același drept la educație indiferent dacă locuiesc în centrul unui oraș mare sau într-un sat aflat la zeci de kilometri de cel mai apropiat liceu.
În practică, accesul poate fi foarte diferit.
Unul poate avea mai multe școli la câteva stații de autobuz.
Celălalt poate depinde de existența unui microbuz școlar.
Unul poate alege între mai multe licee și specializări.
Celălalt poate alege dintre variantele la care poate ajunge efectiv.
Unul poate avea acces ușor la activități extracurriculare, meditații, biblioteci sau centre educaționale.
Pentru celălalt, distanța poate transforma fiecare astfel de oportunitate într-un cost suplimentar.
Datele publicate de Monitorul Social arată cât de devreme începe această diferență.
Fetele și băieții sunt relativ apropiați. Diferența mare este teritorială
La liceu și în învățământul profesional, diferențele dintre fete și băieți sunt mult mai mici decât cele observate între rural și urban la nivelurile anterioare.
Rata brută de cuprindere este de 79,4% pentru fete și 77,8% pentru băieți.
Există însă diferențe în alegerea traseului educațional.
Băieții sunt mai bine reprezentați în învățământul profesional, în timp ce fetele sunt mai bine reprezentate în învățământul liceal.
Problema care iese cel mai puternic în evidență din analiza generală rămâne însă cea teritorială.
Ce soluții indică analiza
Monitorul Social vorbește despre o problemă structurală și susține că politicile publice trebuie să urmărească explicit reducerea inegalităților.
Printre direcțiile indicate se află:
- acces mai bun la educația timpurie;
- reorganizarea rețelei școlare în funcție de nevoile comunităților rurale;
- asigurarea sau extinderea transportului școlar.
Transportul poate părea o problemă secundară într-o dezbatere despre educație.
Pentru un copil dintr-un sat fără liceu, poate fi însă diferența dintre posibilitatea de a merge zilnic la cursuri și imposibilitatea practică de a continua școala.
Datele provin de la Ministerul Educației
Analiza publicată pe 4 septembrie de Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, utilizează date din Raportul privind starea învățământului preuniversitar din România pentru anul școlar 2024–2025, publicat de Ministerul Educației și Cercetării.
Prin urmare, cifrele de bază nu provin dintr-un sondaj de opinie.
Sunt indicatori statistici calculați pe baza datelor oficiale privind populația și participarea la sistemul de educație.
Monitorul Social a prelucrat datele și le-a analizat din perspectiva accesului și a diferențelor dintre mediile de rezidență.
România nu pierde toți copiii în același punct. Îi pierde treptat
Asta este poate imaginea cea mai importantă oferită de cifre.
La preșcolar avem o rată brută de cuprindere de 86,3%.
La primar, 85,1%.
La gimnaziu, 80,7%.
La liceu și profesională, 78,6%.
Iar pentru ansamblul populației de 3–23 de ani, de la preșcolar până la învățământul superior, indicatorul este de 75,2%.
Aceste procente nu pot fi interpretate ca și cum ar urmări aceeași generație de copii și nici nu reprezintă direct rate de abandon.
Dar puse împreună arată dificultatea României de a menține o participare educațională ridicată pe întreg traseul de la copilărie spre viața adultă.
Iar decalajul dintre sat și oraș arată că șansele nu sunt distribuite egal.
La gimnaziu, diferența dintre cele două ajunge la 30,4 puncte procentuale.
În spatele procentelor sunt copii pentru care accesul la educație poate depinde de ceva atât de simplu precum existența unei grădinițe în apropiere, a unui microbuz care vine dimineața sau a unui liceu la care pot ajunge.
De aceea, problema nu poate fi redusă doar la întrebarea:
„De ce nu merge copilul la școală?”
Uneori trebuie pusă mai întâi alta:
„Cât de ușor i-am făcut noi posibilitatea de a ajunge și de a rămâne acolo?”